Unul dintre cele mai frumoase lucruri. O fereastra catre o lume paralela, rosiatica. Nu vezi multe apusuri alaturi de cineva, el fiind partea intunecata a rasaritului, fratele sau geaman si diabolic. Toata lumea se ingramadeste sa vada rasaritul dar nimeni nu vrea sa vada apusul. Probabil e mult mai usor sa incepi totul de nenumarate ori si sa renunti, decat sa vezi finalitatea unui singur lucru. Apusule, tu reprezinti finalitatea lucrurilor, dupa tine vine bezna, vine frica de intuneric si de mostrii ce se nasc din el. Nimeni nu iti vede frumusetea rosiatica si linistea pe care o emani. Nimeni nu vede ca iti trebuie mai mult curaj ca sa vezi un apus decat un rasarit.
Cu cate persoane ai vazut un apus?
Alaturi de oameni importanti vezi apusuri si langa cei care te prinde apusul vei ramane. Un rasarit este trecator, il poti vedea cu o mie de persoane si tot sa nu ii simti intelesul dar un apus este o initiere. Prima oara se face de unul singur si mai pe urma alaturi de cineva. Apusul iti cere sa te cunosti ca persoana inainte sa faci cunostinta cu el.
De ce multa lume nu priveste apusul?
Cand ai auzit pe cineva ca a stat ca sa vada apusul? si cati auzi ca stau sa vada rasaritul? Asta pentru ca ne e greu sa constientizam finalul. Inceputul e usor, de multe ori distractiv, dar finalul nu e niciodata fericit atunci cand te raportezi la viata.
Valul rosu care acopera lumea dupa apus este initierea noastra in taramul viselor, acolo unde totul e posibil. Usa catre imaginatia noastra este surprinsa de momentul disparitiei soarelui dedesuptul orizontului. Poarta este deschisa catre necunoscut, mintea este alerta la tot ce se intampla in jur, vrea sa inteleaga totul.Nu avem timp sa apreciem apusul si initierea in mistic pe care o face in fiecare zi. De aceea suntem condamnati sa avem nopti obosite si fara inteles sau mai rau: fara vise!
“Omul nu mai e acelaşi după ce descoperă ceva.”
Marin Preda
