S-a nascut in judetul Gorj ca al saselea copil din familie. Anii tineretei sunt marcati de ucenicii lungi si plecari dese.
Aflat intr-un atelier din Craiova ca ucenic, construieste o vioara din materialele gasite. Talentul vorbise pentru el, motiv pentru care se inscrie cu bursa la Scoala de Arte si Meserii. Dupa cativa ani in care primeste medalii pentru operele sale, i se ofera posibilitatea de a face bustul lui Carol Davila. La terminarea acestuia, primirea nu este tocmai una buna astfel incat Brancusi pleaca fara a mai primi jumatatea restanta de bani. Bani necesari plecarii la Paris. Sfidand lipsa lor, se retrage acasa pentru a-si lua ramas bun de la mama. Imediat dupa, pleaca spre Viena. De acolo, cu greu la Paris, fiind bolnav si lipsit de finante. Ajuns, reuseste la Scoala Nationala de Arte Frumoase sub indrumarea lui Antonin Mercie. La terminarea cursurilor pleaca, refuzand sa fie ucenic in atelier. Astfel, arata ca pentru el nu conta prezentul, trecutul sau viitorul. A fost un vizionar ale carui opere au trecut bariera infima a timpului. In aceasta perioada expune si pentru prima oara in galeriile din Paris. Se stabileste intr-un atelier din centrul orasului. Fiind indragostit de viata simpla romaneasca, si-a redecorat atat apartamentul cat si atelierul, dupa casa parinteasca. Toate elementele au fost pastrate, chiar si vatra unde isi invita prietenii, din cand in cand la o mamaliga. Era un perfectionist incurabil si asta se reflecta in lucrarile sale, pe care le-a refacut de mai multe ori de-a lungul timpului.
Atelierul lui avea montata o lumina speciala, astfel incat toate operele erau puse in evidenta.
Trebuie sa le vedeti in lumina mea ca sa le intelegeti.
Asa le spunea celor ce vroiau ca sculpturile sale sa fie expuse în galerii. Forma viselor are alta exprimare atunci cand prezentul nu conteaza.
Brancusi a adus latura romaneasca in sculptura si a integrat-o in nemurire.
Pentru el nu a existat munca.
El a redefinit termenul acesta si l-a modelat in pasiune. A facut ca intelesul cuvintelor sa capete viata, sa fie palpabile.
Intr-o scurta vizita in Romania se ofera sa lase cele 200 de opere statului dupa moarte. Este refuzat si pleaca dezamagit.
Dupa acest episod, Brancusi ramane cu o tristete, parand mereu macinat de o suferinta interioara.
Se vedea zbuciumul interior si dorul de casa. Era un patriot incurabil. Facea parte din putinii romani adevarati ce isi iubeau neconditionat patria si tot ce tinea de ea.
Din pacate, s-a stins din viața departe de vatra părintească, la Paris. Multi nu il mai cunosc astazi si ii trec operele cu vederea in favoarea altor artisti. Cei cu suflet stiu, însa, ca un om ca el se intalneste o data in viata.
Am facut si eu pasi pe nisipul eternitatii.
Constantin Brancusi
