Cum poți să stai ?
În orașul ăsta care a ajuns să te polueze de 4 ori mai mult decât limita maximă admisă în oricare alt oraș. Orașul care te sufocă, și la propriu și la figurat, cu mașinile lui. Aici, unde oamenii te privesc cu ură și vor mereu să câștige ceva de pe urma ta. Care îți fac servicii și te ajută doar dacă au de câștigat și care te-ar împinge în prăpastie, cu zâmbetul pe buze, pentru o avansare. Aici, unde până și copii au o latură agresivă și nu se pot juca decât țipând și făcând pe șefii unii cu alții.
Cum poți sta?
Într-un metrou ticsit (în fiecare dimineață) de oameni nespălați, needucați și neacceptati. Acolo unde vezi că totul e doar mucegai, zgomot de roți scârțâind și aer închis.
Acolo unde până și turnicheții de la intrare își bat joc de tine și te obligă să bagi cartela cum vor ei!
Unde Ratb-ul poate fi considerat o saună care adună cele mai infecte caractere văzute vreodată. Vară, iarnă, august sau ianuarie, nimic nu se schimbă, aceeași căldură și aceeași sudoare.
Cum poți suporta: orașul?
Masa asta de limitați care au ales-o primăriță pe Firea. Ea, șefa șefelor, care chetuie zeci de milioane (din banii tăi trudiți) că să facă statui inutile în centrul orașului. Să stai într-un oraș care își bate constant joc de tine prin mizeria afișată.
Aici, unde politicienii, preoții și șmecherii îți fură bani din buzunar și tu le zici: Mulțumesc!
Orașul, unde locurile de muncă sunt din ce în ce mai stresante iar durata medie de viață este din ce în ce mai mică. Într-un apartament care te-a îndatorat pe viață, alături de gândaci, vecini zgomotoși și bulevarde clocotite.
Într-un cartier de 50,000 de oameni care nu are un singur copac, cu un loc de joacă și sute de parcări. Într-un mediu în care cancerul este cel mai răspândit cuvânt. Să fii oropsit și să accepți ce ți se da ca bun.
Cum poți suporta ca om toate astea? Ca bărbat? Cum să nu vrei altceva? Cum vrei să o vezi pe Firea?
Chiar și ca bătrân. să fii indiferent față de tot ce te înconjoară și să îți pese mai mult de un kilogram de orez decât de viitorul nepoților tăi.
Asta faci! Le vinzi viitorul pentru o sacoșă de nimicuri!
Și vreau să îți rămână asta în minte, să ți se tatueze în conștiință și să te doară ca un fier înroșit! Poate așa o să realizezi cât de gravă e situația!
Dar stai liniștit, nu e doar vina ta, e și vina noastră a tinerilor. Care stau și muncesc de seara până seara și nu comentăm. Noi, care ar trebui să schimbăm direcția țării nu facem nimic decât proteste inutile și astfel ne demonstrăm că țara nu e mai unită după comunism: e mai dezbinată.
Știm să tastăm, să discutăm, să tergiversăm dar nu avem coloană vertebrală ca să ne apărăm drepturile și patria.
Sper că vezi și realizezi că adevărul doare iar asta e adevărul de astăzi!
Ce ușor putem să trecem peste tot când, în mintea noastră, ne spune că nu există altă soluție. Că nu putem pleca de aici, că o să murim de foame în alt loc. Că e greu în alt oraș sau în altă țara.
Dar cum nu conștientizăm că România nu mai e România din 89 încoace?
Iar totul se va schimba în momentul în care vom conștientiza că nu vom muri de foame nicăieri, că suntem descurcăreți, că suntem schimbarea pe care vrem să o vedem în lume și că nimic nu e imposibil.
Atâta timp cât vom fi cu dragoste în inimă, cu zâmbet pe buze și cu aer în plămâni vom putea aduce schimbarea pe care ne-o dorim. Iar atunci vom avea o țară care va merita să fie iubită, întreținută și protejată.
Așa că zâmbește și fii schimbarea care vrei să o vezi în alții!
Nu se va schimba nimic până ce nu se schimbă totul.
Erno Paasilinna
P.S: Photo credit to Steve Cutts
