Vorbesc astăzi despre persoanele care mereu au ceva comentat la tot se întâmplă, la orice mișcă. Sunt persoanele care sunt mereu contra indiferent de subiectul, problemă, soluția adusă unor situațîi din Romania.
Cei care spun mereu că e mai bine dincolo, în altă tară, dar niciodată nu vor să plece. Personajele care susțin că nu există suficiente parcări, coșuri de gunoi, destule produse în supermarket, că legumele de țară nu sunt bune, că mașinile noastre sunt cele mai bune și că nimic nu se va mai face ca pe vremea comuniștilor. Cei care niciodată nu văd partea plină a paharului și nu se pot bucura de momentele fericite din viață: de aer, de zi, de somn, de comunicare. Nu ai cum să nu îi fi văzut, cunoscut, auzit fie că e vorba de un vecin, de o rudă sau chiar de un prieten apropiat: sunt prezenți în orice grup.
Sunt oamenii care critică orice: nimic nu e de ajuns, nu e bun, că nu e destul.
Cei care te văd că plantezi un copac și te întreabă cu ură: De ce? De ce nu lași autoritățile să facă asta? Asta e treaba ta?
Sunt cei care au luat această expresie cu “nu e treaba ta” și au dus-o până în pânzele albe: de ce să strângi pet-ul altuia de pe jos? E treaba ta?
Sunt cei care vor o viață de lux cu plasme imense, cu mașini scumpe, cu apartamente și mai scumpe. Cei cărora o mașină nu le ajunge, 2 case nu sunt suficiente, 3 terenuri nici atât. Care cheltuie și ultimii bani din buzunar pe o vacanță la Mamaia că mai apoi să se întoarcă la locurile lor de muncă unde se plâng de: șefi, colegi și program. O nemulțumire continuă care nu face altceva decât să întrețină starea de rău pe care și-o induc. Oamenii care au crescut până într-un punct și au rămas acolo fară vreo dorință de a evolua, cei care au mereu ceva de comentat dar niciodată nimic de îmbunătățit.
Cei care nu ridică un gunoi, nu ajută un om și nu aduc nimic mai mult în societate decât ce li se cere. Înainte îi vedeam în drum spre muncă dar acum din ce în ce mai rar. Îmi place să cred că pandemia i-a ajutat să se descopere, să se cunoască și să își dea seama de greșeala în care trăiau. Poate au pus mana și au adunat un gunoi de pe jos, au plantat un copac în curte sau au donat timpul lor către o cauză nobilă.
Mă bucur să văd că pandemia asta a scos la iveală ce fel de oameni suntem. Nu mai merge să ai doua fete: una la munca și una acasă.
Și cei care nu observă că schimbarea în bine a noastră,a tuturor, e viitorul vor recolta ce sădesc.
Trăim într-o epocă a marilor promisiuni care nu se ţin.
Josef Kirschner în Arta de a fi egoist: Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place (1978)
