Cine suntem noi cu adevarat? Ca persoane, ca oameni, ca indivizi? Stim ce cautam? Stim ce facem aici?
Putem sa ne petrecem intreaga viata cautand, singuri sau in grup, un raspuns la intrebarile existentiale care dateaza din cele mai vechi timpuri, fara sa le gasim. Si fara a incerca sa scutesc pe cineva de vreo “vina”: Nu este nimic gresit in asta! Nu toti trebuie sa stim de avem de facut si de ce suntem aici. Poate noi, majoritatea, facem deja ce trebuie sa facem fara a sti lucrul asta. Poate suntem sprijinul cuiva, poate ascultam problemele altora si oferim solutii, poate suntem iubiti, poate iubim, poate povestim frumos si poate facem toate aceste lucruri inconstient si involuntar dar poate….poate pentru alte persoane conteaza fiecare secunda care o petrecem langa ei.
Daca menirea noastra este producerea de:
fericire ?
Sa zambim si/sau sa facem lumea sa rada?
Cine spune ca nu este asa?
De ce trebuie sa calatorim pentru a afla ce se ascunde sub acest exterior superficial? De ce nu aflam in putinul timp care il petrecem savurand cafeaua?
Pentru ca nu avem acel timp, pentru ca il ocupam cu vizualizari pe telefon, pe tableta, pe laptop. Il ocupam cu activitati marunte numai cu 5 minute de introspectie nu. 5 minute de autoanaliza. 5 minute de observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale. 5 minute. Atat !
Adevarata frica a omului trebuie sa fie gandul…
De aceea, e important sa mai zambim la oameni. Daca veniti din orase mici, asemenea mie, in care majoritatea persoanelor se stiu, nu aveti cum sa nu o cunoasteti pe doamna de la magazin care va pune fructele in plasa. Zambiti-i ! Nu din cauza respectului si a diferentei de varsta, nu ! Zambiti-i pentru ca poate fi unicul ei suras din ziua respectiva ! Pentru ca ii oferiti o clipa de fericire! Pentru ca ii puteti aminti de cineva drag ! Sau pentru … una din alte mii de variante posibile. E de ajuns unul….un zambet!
Multumeste vanzatorului care iti pune produsele in sacosa ! Zambeste necunoscutilor pe strada chiar de-s incruntati !
Incadreaza-te si mentine-te in mini-grupul de oameni care sunt recunoscuti pentru bunatate si amabilitate. Pentru entuziasm, pentru o vorba buna, pentru o raza de speranta oferita in haosul asta numit viata.
Ca sa fac o paralela intre vremurile trecute si prezent: inainte, oamenii, cand se reintalneau fie ca era vorba de 5-10-20 de ani, isi zambeau, se invitau la un pahar de povesti….intr-un cuvant : se bucurau! Astazi insa oamenii se evita, se ignora sau isi etaleaza diferite posesii materiale in conversatiile de revedere, pastrand masca sociala impusa de eticheta. Nu se mai bucura pentru sufletul care il reintalnesc ci se gandesc la modalitati de a se arata mai buni, mai impliniti, mai fericiti. Astfel, tradeaza suferinta lor interioara si goliciunea in care se scalda zilnic.
Dar, reintorcandu-ma la problema esentiala: de ce suntem aici? Raspunsul nu poate veni usor si sunt de parere ca nu trebuie sa fim obligati sa il gasim. Putem sa fim si atat ! Chiar de avem impresia ca ne-am descoperit vocatia in pictura, cantec, mestesug sau oricare alt domeniu de activitate, poate ca adevarata noastra vocatie este: sa zambim, sa iubim, sa inveselim persoana care ne asteapta acasa. Fie ca e sotie, prietena, frate, prieten….e om! Mai presus de toateObservare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale
Asta nu trebuie sa uitam: ca suntem oameni! Si sa construim o conversatie bazata pe acest aspect, nu pe altele efemere si trecatoare. Trebuie sa simtim acea intrebare: ce faci? Nu doar sa o adresam ca un reflex. Sa fim implicati, sa ne pese, sa aratam compasiune chiar daca cealalta persoana nu ne arata acelasi lucru. Poate are nevoie de cineva care sa o asculte si atat…nimic mai mult.
Sa incercam sa nu mai traim in visele altora, ingradite de retelele sociale virtuale care ne dicteaza ce si cand ar trebui sa facem. Sa incercam sa aratam iubirea ce porneste din cunoasterea de sine. Sa incercam sa stam cu noi pentru a ne cunoaste mai bine. Cinci minute pe zi ! Poate sunt de ajuns pentru a ne raspunde la foarte multe intrebari. Sa incercam sa schimbam statul pe telefonul sau alte device-uri la moda cu statul cu noi insine, cu statul cu alte persoane, cu vorbitul cu alte persoane, cu socializarea reala….cu realitatea.
Sa incercam………………
Deci?
“Adevărate sunt sentimentele. Ficţiuni sunt împrejurările.”
Marin Preda
